Print

Romania - Etimologie

Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus.

Cel mai vechi indiciu referitor la existența numelui de „român” ar putea fi conținut de Cântecul Nibelungilor din secolul al XIII-lea: „Ducele Ramunch din țara Valahilor/cu șapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.[8] Ramunch ar putea fi o transliterație a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.

Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în Țara Românească, Moldova și Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”.[10] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar și o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.[11] După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înșiși „români” (romanesci).[12] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică romana”.

Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează și autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înșiși «Romuini»”.[14] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți valahi, după italieni”,[15] în timp ce primatul și diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”,[16] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii românești ca: „Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena”.

Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu mențiunea „rumânesc” este conținută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”.[18] Denumirea Rumunense constituie o transliterație latinizantă a unei pronunții slave pentru „rumânesc”. Deși mențiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanța ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.

Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de țară este Scrisoarea lui Neacșu din 1521, ce conține mențiunea cěra rumŭněskŭ (Țeara Rumânească).

Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.[19] La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Țării Rumânești originile și semnificația denumirii de „român, românesc” dată Țărilor Române.[20] Dimitrie Cantemir denumește în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca „Țări Românești”.[21] Termenul de „România” în accepțiunea sa modernă este atestat documentar în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea.

Până în secolul al XIX-lea au coexistat pentru spațiul dintre Nistru și Tisa denumirile de „Rumânia” și „România”, precum și endonimul „rumâni” alături de „români”, forma scrisă cu „u” fiind predominantă.[23] Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român și a statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germană), „Roumains/Roumanie” (franceză), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechită din engleză), „Rumuni/Rumunija” (în sârbă; totuși, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exonimul de „vlahi”, vechiul exonim al tuturor românilor[24], până în ziua de azi, chiar dacă se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”[25][26]) etc. În ultimele decenii, în mai multe limbi s-a trecut la înlocuirea formei care derivă din „rumân” în cea care derivă din „român”. Astfel, în limba engleză forma „Rumania” a fost în locuită cu „Romania”. În limba italiană denumirea „Rumania” a fost înlocuită cu „Romania”, iar în limba portugheză se folosesc formele „Romenia” (pentru a desemna statul român) și „Romeno” pentru a desemna poporul român.

Localizare pe harta


View Larger Map