Scoala Ardeleana de Negot
Bastion al dezvoltarii durabile a comertului si invatamantului in Ardeal
Evoluţia economiei de mărfuri în spaţiile locuite de români a impus cu necesitate şi dezvoltarea unui sistem educativ corespunzător, capabil să pregătească specialiştii noului tip dominant de economie.
În Ardeal începuturile pregătirii economice au aparţinut localnicilor germani, au urmat apoi aşezămintele ungurilor şi românilor. Prima şcoală românească se află în interiorul curţii Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şcheii Braşovului1. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire a şcolii datează din anul 1760.
Tot aici în perioada 1556-1583 Diaconul Coresi († 1583) tipăreşte primele cărţi bisericeşti în limba română.² Începând cu secolul al XVIII-lea, în Ardeal au fost fondate noi şcoli româneşti, laice şi confesionale la Blaj, Braşov, Sibiu, Făgăraş, Arad. Unul dintre cele mai importante centre era Braşovul. Viaţa culturală a Braşovului şi în special învăţământul cunoaşte o dezvoltare deosebită în sec. al XIX- lea.³ Nicolae Albu în „Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între1800-1867” arată că: „În 1834, reprezentanţii capelei române („Sf.Adormire”) din Tg. Grâului angajară ca dascăl la şcoala ce o deschiseseră pe lângă biserica lor pe Chir Anton Stamatopulos – autor mai târziu al unui dicţionar greco-român tipărit la Bucureşti – cu frumoasa plată de 1000 fl.,pe care ei neputând-o plăti, cerură sprijinul românilor din împrejurimile Braşovului şi al celor din Ţara Românească: „să ajute cu cât vor putea noua şcoală naţională înfiinţată spre fericirea pruncilor noştri şi spre podoaba neamului””.⁴
În şcoală urma să se înveţe limbile germană, greceasca şi româneasca, scrierea acestor limbi şi „socoată”: „să se dea apoi instrucţia de lipsă copiilor ca viitori comercianţi”. Pentru care scop „curatorii bisericii tipăriră pe cheltuiala lor o carte menită a satisface această nevoie”. Era cartea lui Emanoil Ioan Nichifor, tălmăcită din nemţeşte: „Pravila comerţială”, care cuprinde regulile „comerţiei, ale catastifelor şi socoteala interesurilor”. S-a tipărit la I. Gott în Braşov abia în 1837, cu cheltuiala lui Gheorghe Nica, exploatatorul minelor de la Poiana Sărată, care se intitula „inspector al şcoalelor naţionale”, de care desigur va fi avut grijă. Condiţiile economice şi geografice pe care le-a oferit oraşul Braşov în trecutul istoric al ţării noastre au determinat organizarea în 1837 a „Gremiului comercianţilor români” („Gremiul românesc pentru comerţul levantin”), organizaţie profesională cu mari contribuţii în organizarea şi desfăşurarea învăţământului economic. În urma preocupărilor lui George Bariţiu (1812- 1893) ia fiinţă în cadrul „Şcolii naţionale a Capelei româneşti din Cetatea Braşovului” „clasa pregătitoare pentru comerţ” (1836). Cunoştinţele au fost predate de Emanoil Ioan Nichifor, autorul „Pravilei comerţiale”, considerată prima carte de contabilitate. Această şcoală a fost frecventată de tineri în vârstă de 15-18 ani din împrejurimile Braşovului, având în acelaşi timp şi elevi din ţinuturile româneşti de peste munţi. Cu toate greutăţile timpului, George Bariţiu a adunat până în anul 1845, cât a funcţionat la Şcoala Naţională Comercială, multe generaţii de tineri, cărora le insufla dragostea pentru limbă şi pentru neam.
În 1850 încep să funcţioneze la Braşov, în urma preocupărilor „Eforiei scolastice”( din care făceau parte Ion Popescu, George Bariţiu, Ion Iuga, Iacob Mureşianu, Ion Pantazi, Nicolaie Dima şi Iosif Barac) primele clase ale gimnaziului inferior, pentru care se primeşte aprobarea oficială o dată cu anul şcolar 1853-1854. Paralel cu aceste iniţiative, negustorimea din Braşov se preocupa tot mai mult de pregătirea tinerilor în activitatea comercială, înfiinţându-se astfel în 1857 un curs seral cu denumirea „Curs deseară pe seama ucenicilor şi a calfelor de la prăvălii”; finanţat de către comercianţii români din Braşov.
Aceste cursuri serale se ţineau de patru ori pe săptămână între orele 18-19. În anul 1865, cursurile au fost suprimate, în urma unui ordin ministerial din Budapesta. Exigenţele comerţului braşovean şi ale dezvoltării economiei de mărfuri, de la acel moment făceau simţită nevoia înfiinţării unor instituţii speciale permanente de instruire în arta comerţului. Această necesitate s-a împlinit începând cu anul 1869, când s-au înfiinţat pe lângă şcolile centrale româneşti o şcoală reală şi una comercială.⁵ La 19 iulie 1869, se publica în „Gazeta Transilvaniei”, „Telegraful” şi „Trompeta Carpaţilor” deschiderea acestor două şcoli, organizate după cele mai bune modele de şcoli existente în acea perioadă. „Cu înfiinţarea şcolei reale şi a celei comerciale,întemplată în toamna anului 1869, se introduse un nou element în viaţa şcolelor noastre centrale. Scopul înfiinţării acestor două institute era, ca pe lângă învăţământul teoretic, ce se preda în gimnaziu, să se ofere tinerimei şi nesce cursuri de instrucţiune, care să o potă prepara pentru viaţa practică şi îndeosebi pentru cariera industrială şi comercială”.⁶
Şcoala comercială avea un dublu scop: unii absolvenţi urmau să intre în activitatea comercială; alţii, mai destoinici, puteau continua pregătirea „în Academia comercială de doi ani în Viena sau în altă Academie superioară”.⁷ Planul de învăţământ al Şcolii comerciale era întocmit „după programul Academiilor de negoţ din Pesta şi Viena”.⁸
Iată aici planul de învăţământ al Şcolii comerciale:
Nr. Ore pe săptămână - Obiecte de învăţământ Clasa I pregătitoare /// Clasa a II-a /// Clasa a III-a
1. Religia 2 - -
2. Limba şi literatura română 4 - -
3. Limba şi literatura maghiară 2 2 3
4. Limba şi literatura germană 2 2 3
5. Limba franceză, engleză 2 2 2
6. Aritmetica şi Algebra 5 - -
7. Geografia univ. şi comercială 3 2 2
8. Istoria universală şi comercială 3 3 2
9. Economia naţională 2 2 2
10. Fizica 2 - -
11. Contabilitatea 2 3 3
12. Aritmetica mercantile - 3 3
13. Corespondenţa mercantile - 2 4
14. Caligrafia 2 - -
15. Chimia - 3 3
16. Merceologia şi Tehnologia - 3 3
17. Dreptul cambial - 3 3
18. Gimnastica 2 2 2
Total 33 32 35
Conducerea şcolii comerciale a fost încredinţată profesorului doctor Ioan Meşotă (1837-1878). Planurile de învăţământ au fost întocmite de George Bariţiu, iar disciplinele economice au fost predate (la început) de Nicolae Gheorghe Orghidan. Treptat, şcoala a fost încadrată cu numărul corespunzător de profesori pe bază de concurs, dintre care s-a remarcat în mod deosebit Andrei Bârseanu. În 1884 intervine împărţirea şcolii în cursul inferior, cu trei clase pentru ucenicii de prăvălii şi cursul superior la care se primeau absolvenţii a patru clase gimnaziale. În anul 1896 s-a hotărât separarea şcolii comerciale de gimnaziu şi de şcoala reală.
¹Cronica bisericii „Sfântu Nicolae” din Şcheii Braşovului, spune, spre înţelesul tuturor, că la anul 1495 „s-au zidit sfânta biserică şi şcoala”.
²Tetraevanghelul (1561) – o traducere din Noul Testament a celor patru Evanghelii; Întrebare creştinească (lucrare cunoscută şi sub numele de Catehism, apărută în 1560 – studiile mai vechi îl datează 1559); Liturghierul (1570); Psaltirea (1570).
³Pentru prima parte a acestui capitol, vezi Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române, Tipografia Giurcu & Comp., 1902.
⁴Nicolae Albu, Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între 1800-1867, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971. Vezi şi Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, Tipografia „Lumina”, 1944.
⁵Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române Tipografia Giurcu & Comp. 1902, p.347.
⁶Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române Tipografia Giurcu & Comp. 1902, p. 347.
⁷Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române Tipografia Giurcu & Comp. 1902, p. 351.
⁸Andrei Bârseanu, Istoria şcoalelor centrale române Tipografia Giurcu & Comp. 1902, p. 351.